Exfolierea, un ritual de infrumusetare necesar
Secretul pielii stralucitoare si ferme consta nu numai in cremele cu care o rasfatam zilnic, ci si in micile trucuri de intretinere. Saloanele de beauty se intrec in servicii cat mai inovatoare si complexe, insa natura ne pune la dispozitie ingrediente eco, de mare efect!
Scrubul este un procedeu simplu de executat chiar si acasa, cu produse naturale, ce intineresc pielea si o rejuveneaza. Poti indeparta celulele moarte de pe corp cu ajutorul unor mixturi inedite, ale caror efecte se cunosc instantaneu. Opteaza pentru zat de cafea, tarate, malai, zahar brun, migdale macinate, cuisoare pisate sau sare de mare, amestecate cu ulei de masline si putina zeama de lamaie.
Pune-ti sangele in miscare
Pentru a beneficia de un scrub de calitate, trebuie sa te bucuri mai intai de o baie prelungita cu aburi si uleiuri esentiale. Cu ajutorul unor manusi speciale, cu o lufa sau un simplu burete de baie, aplica pe tot corpul, cu miscari energice si circulare, amestecul abraziv. Acest procedeu nu numai ca iti catifeleaza pielea, dar iti pune si sangele in miscare si te scapa de celulita! Insista asupra coatelor, genunchilor si calcaielor, iar dupa baie, maseaza-ti corpul cu o crema puternic hidratanta sau cu ulei de bebelusi. Nu uita sa iti acorzi un masaj de scrub al corpului macar o data pe saptamana. Pielea ta iti va multumi!
www.tonica.ro
Sfaturi pentru o baie relaxanta
Dupa o zi plina, o baie in apa calda cu adaos de sare marina, amestecuri de plante, uleiuri esentiale, combate cu succes stresul, nervozitatea, calmeaza si relaxeaza, atenueaza durerile, ajuta la eliminarea toxinelor si la calmarea iritatiilor.
Baia cu sare marina
Baia cu sare marina are efect de relaxare, gratie continutului sau bogat in magneziu, mineralul anti-stres. In acelasi timp insa, are un puternic efect stimulator, de aceea trebuie facuta la o distanta de ora de culcare. Baile cu sare marina ajuta la eliminarea unei cantitati de apa din organism, hidratand in acelasi timp pielea, conferindu-i fermitate.
Baia cu plante medicinal
Foarte benefice sunt baile cu sare de baie in amestec cu plante medicinale, in caz de afectiuni reumatice cronice inflamatorii, degenerative, tulburari circulatorii periferice, afectiuni ale sistemului nervos, depresie, stres. Plantele recomandate in combinatie cu sarea sunt: lavanda pentru calmare, menta impotriva durerilor de cap, pin sau brad pentru relaxare, eucalipt pentru un tonus mai bun, rozmarin pentru tonifiere, trandafir pentru armonizarea psihicului cu trupul.
Baia cu uleiuri esentiale
La nivel local, uleiurile esentiale favorizeaza deschiderea porilor, eliminarea impuritatilor si celulelor moarte, reducerea sebumului si imbunatatesc hidratarea pielii. Adauga in apa din cada intre 6-8 picaturi de uleiuri esentiale. Temperatura apei poate oscila intre 36-39 grade C. Baia poate fi relaxanta (lavanda sau musetel), cu efect tonic (rozmarin, menta), cu efect afrodiziac (ylang-ylang, santal), cu efect stimulant si afrodiziac (iasomie), antiseptic si energizant (eucalipt si menta, patchouli), afrodiziac si relaxant (trandafir).
Ne pregatim de vara: se poarta frumusetea din cap pana-n picioare
Nu cred ca mai are rost sa va reamintesc ca vara ne bate la usa… si unde mai pui faptul ca ne privim in oglinda si nu suntem deloc multumite de felul in care aratam. De aceea, trebuie sa ne pregatim intensiv de vara. Ei bine, cred ca sunteti constiente ca trebuie sa incepeti sa va pregatiti de mare, de soare, de valuri si mai ales de… pielea voastra. Pentru ca si eu sunt femeie, si vreau sa fiu tonica, imi doresc ca impreuna sa ne putem bucura de vara fara nicio strangere de inima.
Si pentru a intampina cum se cuvine sezonul cald, e nevoie sa ne pregatim din timp aspectul pielii si al corpului, asa ca trebuie sa respectam setul de reguli pe care ni-l impun beauty adviserii si din care citam mai jos:
- Pielea este dovada vie a trecerii timpului
Sa ne concentram asupra aspectului pielii, care, dupa iesirea din iarna, vlaguita si de transformarile din primavara, necesita acum ingrijire si mai multa atentie. In cazul in care nu stiati, peelingul este un procedeu de reconditionare a fetei prin mijloace medicale. Chiar daca nu este o metoda miraculoasa capabila sa intinereasca orice tip de piele, comparativ cu bisturiul, peelingul modifica aspectul pielii. Aceasta procedura contribuie la refacerea dermului subtiat si relaxat, care devine mai dens, mai solid, pielea isi reia supletea si tonusul.
- Invatati sa va pretuiti corpul
Sunt sigura ca nu vreti ca vara sa va prinda cu niste maini crapate si deshidratate. In plus, trecerea de la un anotimp la altul este resimtita de mainile voastre. Sunt sigura ca stiti ca munca menajera, cea de birou, sportul in aer liber, gradinaritul, dar si inaintarea in varsta si inca multe altele ne imbatranesc aspectul mainilor. Tocmai de aceea, va recomand tratamentul cu parafina, pentru ca mainile voastre sa se bucure de toata frumusetea de care au nevoie. Tratamentul cu parafina are ca efecte depigmentarea, hidratarea si catifelarea mainilor pentru o perioada lunga de timp. Si pentru ca tot vorbim de maini, frumusetea lor nu poate fi completa daca nu exista si o manichiura adecvata. Deci, va sfatuiesc ca, dupa tratamentul cu parafina de ingrijire a mainilor, sa apelati si la o manichiurista priceputa pentru a va infrumuseta unghiile. In plus, puteti apela si la tipsuri in cazul in care nu aveti unghiile mari, dar vi le doriti.
- Hidratarea este cheia unui ten sanatos
Hidratarea este un pas important in ingrijirea tenului. Tocmai pentru ca hidratarea este necesara, va recomand sa apelati cu incredere la mastile faciale cu miere. Aceste masti sunt potrivite tuturor tipurilor de ten si tuturor varstelor, influenteaza direct procesele vitale ale pielii, intrand in alcatuirea tesutului subcutanat al pielii. Masca cu miere regenereaza pielea, o hidrateaza, dandu-i o elasticitate potrivita, o improspateaza si o relaxeaza.
- Lasati picioarele la vedere!
Ideea de a merge la mare si de a sta intinsa pe o plaja superba, profitand de razele soarelui, este mai mult decat interesanta. Cu toate astea, uitam aproape constant sa ingrijim cea mai trudita parte a trupului nostru: picioarele! Notiunea de picioare frumoase nu implica neaparat posesia unor membre lungi si drepte, ci mai degraba picioare ingrijite, epilate, hidratate si cu unghii frumoase.
- Epilarea definitiva
Daca vreti sa nu mai aveti de-a face cu chinul permanent al epilarii si vreti sa scapati de firele de par crescute sub piele, atunci cel mai bun lucru pe care il puteti face este sa apelati la epilarea definitiva. IPL face posibila reducerea parului avand ca tinta foliculul pilos, folosind energia luminoasa, care distruge foliculul, prevenind formarea parului. Energia este atrasa de pigmentul de culoare inchisa al firului de par si captata de acesta pe baza procesului de fototermoliza. Firele de par aflate in faza activa se distrug si se elimina. Si uite asa, dispar toate problemele pe care le implica cresterea parului pe picioare.
Toate acestea fiind spuse, bucurati-va de vara asa cum se cuvine!
www.tonica.ro
Ce trebuie să conțină trusa pentru vară
Pregătește-ți încă de acum trusa de îngrijire pentru sezonul cald și ai grijă să nu-ți lipsească nimic. Pentru o protecție adecvată, majoritatea produselor trebuie să îți hidrateze cât mai bine pielea. Iată de ce ai nevoie!
Pentru corp
Loțiune de corp pentru protecția solară
Pentru a asigura o protecție sporită zonelor foarte expuse – decolteu, brațe, picioare – folosește în locul cremei obișnuite de corp, chiar și atunci când nu stai la plajă, o loțiune cu FPS 8 sau 10. Aceasta va hidrata și va acționa ca o barieră împotriva razelor solare. Aplic-o după duș prin mișcări circulare, pentru a intra cât mai bine în piele.
Cremele anticelulită
Combinate cu sportul și cu un regim alimentar sănătos, acestea îți păstrează coapsele suple și dau pielii un aspect ferm. Singura condiție este să le folosești cu regularitate și să le alternezi cu masaje energice care pun sângele în mișcare.
Pentru ten
Crema de zi cu FPS inclus
Pe lângă rolul hidratant, crema pentru față potrivită sezonului cald trebuie să aibă și rol protector, adică un FPS indicat tipului de piele (cu cât pielea este mai sensibilă sau mai albă, cu atât acesta va fi mai mare). Aplic-o în fiecare dimineață după curățarea tenului, înainte de a pleca de acasă.
Balsamul protector.
Produsele de buze reparatoare folosite pe timpul iernii vor fi acum înlocuite cu cele cu acțiune hidratantă și regenerantă. Înainte de aplicarea rujului, ai grijă de suprafața sensibilă a buzelor ori de câte ori ieși din casă cu un stick protector cu vitamina E.
Pentru păr
Șamponul cu extract de fructe
Oferă-i părului tău porția de vitamine de care ai nevoie. Pentru că soarele face părul mai fragil, îl usucă, îi deschide pigmentul și îi dă un aspect tern, îngrijirea trebuie să înceapă cu un șampon revitalizant și hidratant, care să fortifice firul de păr și să îngrijească totodată și scalpul. Formulele naturale pe bază de plante, fructe sau uleiuri sunt cele mai indicate. Completează îngrijirea cu un balsam hrănitor care să facă părul mătăsos și ușor de descurcat și, pe timpul verii, evită folosirea în exces a produselor de styling care încarcă sau a aparatelor de coafat.
Spray-ul protector pentru păr
Așa cum îți protejezi pielea de razele soarelui, tot așa trebuie protejat și părul. Noile generații de produse conțin formule unice, capabile să fortifice structura firului de păr și să ofere protecție pe toată durata zilei.
Pentru picioare epilate definitiv prin epilare definitiva, nu trebuie sa va lipseasca crema hidratanta si crema cu factor de protectie
Spray-ul revigorant pentru picioare
Îți e de mare ajutor la sfârșitul zilei, atunci când îți simți picioarele grele și umflate. Răcoritoare și reconfortante, sprayurile și loțiunile pentru picioare conțin ingrediente speciale (mentă, ceai verde etc.) care împrospătează și regenerează pielea aspră și uscată.
http://divalife.ro
Rasul, secretul tineretii fara batranete
Cursa lunga numita viata ne oboseste uneori asa de mult incat ne intrebam daca vom fi printre norocosii care ating varste venerabilesi nu oricum, nu dependenti de zeci de medicamente pe zi,incapabili sa ne mai deplasam pana la piata, sau tristi si singuri,uitati de cei dragi in te miri ce colt de oras sau lume. Voi nu ii invidiati pe acei batranei simpatici si imbracati sportiv din strainatate, care dupa 70 de ani pleaca sa vada lumea, fac poze, se cazeaza la hoteluri bune si sunt dispusi permanent sa cunoasca oameni noi cu care se poarta plini de amabilitate si zambetul pebuze? Batrani cu spiritul viu, curiozitatea la fel de aprinsa ca in tinerete, mintea ascutita si umor?
Cu siguranta ei nu au ajuns acolo din intamplare. Ca sa inaintezi frumos prin ani, trebuie sa stii sa iti dozezi bine resursele pe tot drumul de parcurs. Ca sportivii de performanta.Pastreaza in jurul tau doar oamenii veseli si pozitivi. Cei morocanosi, care se autovictimizeaza sau cei rautaciosi si negativisti te trag in jos.Invata, invata, invata. Mereu sa fii la curent cu noutatile, sa tii pasul cu ce se intampla in jurul tau. Pune-ti mintea la treaba in orice fel: sa invete noutatile de computer, tehnica, gradinarit, arte, muzica. Orice. Nu iti lasa mintea in stare de veghe, prezenta fizic dar absenta ca si activitate. O minte nefolosita e unealta diavolului. Iar acesta se numeste Alzheimer.Razi mult, des si tare. Pana simti ca te dor falcile de atata ras.Bucura-te de micile maruntisuri grozave ale vietii. 75 dintre ele vi le prezentam si noi in articolul “75 de mici bucurii ale vietii”.Nu e nicio problema sa plangi. Lacrimile se intampla, fac parte din viata, ca si motivele ce le provoaca. Suporta-ti demn durerile, plangi, apoi mergi mai departe. Singura persoana pe care nu o vei pierde si care este alaturi de tine din prima clipa pana in ultima esti TU.
Invata sa iti construiesti o relatie excelenta cu tine insati. Uita de numerele neesentiale dar stresante din viata ta. Este vorba de numarul de ani si de numarul de kilograme. Chiar poti trai foarte bine daca nu esti obsedat de ele. Inconjoara-te de ceiubesti, fie ca e vorba de familie, animalute dragi, muzica, plante, hobbyuri, prieteni, orice, oricine. Pretuieste-ti sanatatea. Daca este buna, mentine-o in mod deliberat. Cu alimentatie buna, cu sport, cu vitamine si minerale si cu o stare mentala si emotionala echilibrata si pozitiva. Daca nu e tocmai buna, vezi unde scartai si indreapta-ti-o singur. Iar daca problema te depaseste, cere ajutor.Nu lasa sentimentul de vinovatie in viata ta!Du-te la mall, du-te in vacante in tara, la mare, la munte, du-te in calatorii in afara tarii. Fa-ti aceste placeri care te incarca de energie si iti umplu bagajul cu amintiri pentru anii ce vor urma. Dar, orice ar fi, NU tesimti vinovat pentru ca alegi sa iti oferi aceste clipe de bine si de refacere si bucurie. Vinovatia schilodeste sufletul. Spune-le celordragi ca ii iubesti, oricat, oricand, oricum. Nu porni de la premiza ca ei stiu. Si ce daca stiu? Au nevoie sa auda asta cat maides. Ca si tine dealtfel.
Viata noastra nu se masoara in numarul total de respiratii, ci in acele momente care ti-au taiat respiratia.
Ce luptă contra alergiilor de primăvară
Primăvara a venit, însă la fel ca fiecare anotimp şi acesta are câteva părţi negative. Pe lângă astenia de primăvară şi răceala, primăvara vine cu un bagaj de alergii. Mai jos ai câteva alimente care luptă contra alergiilor de primăvară.
Din păcate, nu exista un leac care să te scape complet de alergii, iar dacă nu vrei să apelezi la pastile ca să îţi treacă, specialiştii te sfătuiesc să încerci următoarele cinci alimente.
- Alunele – Pe lângă faptul că această mică gustare îţi va aduce aportul de magneziu şi vitamina E, alunele ajuta şi la ameliorarea alergiilor de primăvară. Alunele sunt bune şi pentru cei care suferă de astm şi pentru cei care au sistemul imunitar slăbit.
- Merele – Oamenii de ştiinţă au descoperit că dacă mănânci cu regularitate mere, datorită antioxidanţilor, acestea te scapă de alergii şi de probleme respiratorii.
- Somon – Datorită faptului că alergiile apar în special la persoana cu sistemul imunitar slăbit, peştele ajută contra luptei cu simptomelor care vin cu frumoasa primăvară. Mănâncă de doua ori pe săptămână somon şi dacă tot nu îţi trec alergiile, atunci mergi la doctor.
- Struguri – Acest fruct conţine mulţi antioxidanţi şi alte proprietăţi care ajută sistemul imunitar, respectiv relaxează vasele de sânge, în timp ce îl încurajează să diminueze şi colesterolul „rău”. Deci cred că este clar: struguri, struguri, struguri şi nu o să mai ai parte de „hapciu!”.
- Roşii: Probabil până acum ai aflat deja că roşiile sunt o sursă importantă de vitamina C, acestea conţin şi antioxidanţi care ajută corpul să diminueze din atacurile astmatice cu aproape 45%.
Ce trebuie sa faci pentru a NU ramane fara energie
Oboseala este un simptom si nu o boala, iar cele mai comune cauzeale sale sunt: extenuare, stresul sau lipsa somnului. Iar pentru a scapa de lipsa aceasta de energie ai nevoie de doua lucruri: sa intelegi cauza sau sa operezi schimbari in stilul de viata. In ultima perioada simti ca esti din ce in ce mai obosit. Si indiferent de cat dormi in weekend, luni dimineata tot lipsit de energie esti.
Oboseala de care suferi tu este des intalnita la nivel mondial. Numai putin de 14% dintre barbati si 20% dintre femei se plang ca, frecvent, sufera de caderi de energie.Oboseala este un simptom si nu o boala, iar cele mai comune cauzeale sale sunt:extenuare, stresul sau lipsa somnului. Iar pentru ascapa de lipsa aceasta de energie ai nevoie de doua lucruri: sa intelegi cauza sau sa operezi schimbari in stilul de viata.Mai jos ai moduri excelente pentru a te simti din nou plin devigoare si energie ca la 20 de ani:
1. Redu numarul caloriilor consumate
Ai vazut cat de obosit te ridici de la masa dupa un pranz copios?
Cand mananci, sangele este condus spre stomac iar o parte insemnata din energia ta este folosita in special pentru digestie.Tocmai de aceea este indicat sa te ridici de la masa inainte de asimti ca nu mai poti inghiti nici macar o farama.
2. Nu sari niciodata peste micul dejun Numeroase studii au demonstrat faptul ca persoanele care iau micul dejun isi indeplinesc mai bine sarcinile, gandesc mai clar,au mai multa energie si sunt mai putin predispusi la obezitate sau supraponderabilitate. Consuma proteine. Un studiu a aratat ca un mic dejun bogat in proteine stimuleaza metabolismul pentru 24 de ore. Cea mai inspirata alegere pentru un nivel ridicat de energie este formata din: doua oua si un bol de terci de ovaz. Renuntati la cartofi si la paine.
3. Dormi suficient
Chiar si o ora in plus de somn iti pot imbunatati performanta si nivelul energetic. Atunci cand te afli in aceasta stare de repaos,hormoni importanti precum si alti compusi biochimici sunt eliberati. Cand nu dormi suficient, te afli intr-un dezavantaj metabolic. Mergi la culcare cu o ora mai devreme decat de obicei.
4. Fa exercitii fizice
Intotdeauna gasesti scuze pentru a nu face miscare. Insa acest obicei este unul dintre cele mai periculoase pentru corpul nostru.Oricat de ocupat ai fi, asigura-te ca vei avea o fereastra de 20 de minute pentru a alerga macar 1 kilometru sau pentru cateva serii de flotari sau abdomene. Organismul tau va avea numai de castigat de aici.
5. Ia suplimente alimentare
In cazul in care nu ai un meniu echilibrat, suplimentele sunt adevarate mane ceresti pentru organismul tau. Unul dintre cei mai importanti nutrienti responsabili pentru nivelul tau energetic estecoenzima Q10, care este si un excelent combustibil pentru inima ta. De asemenea, ia in calcul vitamina D precum si un complex de calitate de vitamina B.
6. Detoxifierea
Pentru o saptamana macar renunta la zahar, nicotina, alcool,cofeina sau alte chimicale. Limiteaza-ti meniul la alune, nuci,stafide, fructe, legume, alimente gatite care nu contin gluten, precum terciul de ovaz, 100de grame de peste preparat pe gratar sau la aburi sau supe, precum si suc proaspat de fructe si legume. Vei simti diferenta cand vei fi la fel de plin de energie precum la 20 de ani.
7. Combate stresul
Cand esti stresat organismul tau elibereaza hormoni precum cortizol si adrenalina, care pregatesc corpul pentru o urgenta. Una dintre cele mai bune metode pentru a scapa de stres este meditatia, insa rezultate exceptionale poti obtine prin exercitii de respiratie, bai fierbinti sau plimbari prin zone verzi, sau pur si simplu in fiecare zi sa incerci sa te relaxezi.
8. Fa-ti un control la tiroida
In cazul in care ai tensiunea arteriala oscilanta ai putea prezenta primele simptome ale hipertiroidiei. Rolul tiroidei este de a secreta hormoni tiroidieni, substante bogate in iod si care controleaza metabolismul (reactiile si procesele chimice din corp), deci dezvoltarea fizica si mentala. In cazul in care nu functioneaza in parametri normali, te simti secatuit de energie, chiar daca nu ai depus eforturi mari. Mergi si fa-ti un test TSH pentru a vedea daca ai sau nu probleme cu tiroida.
9. Stai la soare
Organismul tau produce vitamina D dupa ce a fost expus fie si numai cateva minute razelor solare. Un nivel ridicat de vitamina D scade riscul de cancer si, in acelasi timp, sporeste randamentul fizic si creste moralul. Petrece 10 minute in soare de trei ori pe saptamana pentru cresterea nivelului energetic si intarirea sistemului imunitar.
10. Organizeaza-te
Nivelul tau de energie are o legatura invers proportionala cu numarul lucrurilor de care nu ai nevoie. Cu cat ai mai multe obiecte nefolositoare in preajma ta, cu atat mai putina energie veiavea. Fa-ti timp si scapa de toate lucrurile nefolositoare si nedorite pe care le detii.
11. Socializeaza
Cu cat ai mai multi prieteni si petreceti mai mult timp impreuna, cu atat mai ridicat este nivelul tau de energie. De altfel, multe studii au demonstrat faptul ca persoanele care petrec mult timp ingrupuri numeroase de prieteni, au o viata mai lunga si mai sanatoasa.
Terapia prin culori
Este peste tot si te influenteaza chiar daca o privesti sau nu. Te bucuri de frumusetea culorilor atat la nivel constient cat si in subconstient. Chiar daca ne inconjoara mereu, rareori ne gandim la originea sau efectul culorilor asupra starii noastre. Citeste in continuare pentru a afla cateva lucruri de baza despre culori si o introducere in cromoterapie sau terapia prin culori.
Ce sunt culorile
Dupa cum stim, culoarea este lumina si energie. Culoarea este vizibila deoarece se reflecta si refracta prin tot felul de particule, molecule si obiecte. Exista o varietate de lungimi de unda dupa care lumina poate fi categorisita ce produc tipuri diferite de lumina. Lungimile de unda vizibile se incadreaza aproximativ intre 390 si 750 de nanometrii si sunt cunoscute precum spectrul vizibil. Alte lungimi de unda sunt asociate cu lumina pe care nu o putem vedea cu ochiul liber si exemple ar fi razele x si razele ultraviolete. Stim cu totii efectele razelor „invizibile”, deci este normal ca si lumina vizibila ne poate afecta. De exemplu, exista o forma usoara de depresie (tulburari afective sezoniere) ce poate afecta pe unele persoane in timpul iernii.
Cromoterapia sau cum actioneaza terapia prin culori
Terapia prin culori (cromoterapie sau terapia luminii) este un tip de vindecare holistica ce utilizeaza spectrul vizibil de lumina si culoare pentru a afecta starea de spirit a unei persoane si sanatatea fizica sau psihica. Fiecare culoare se incadreaza intr-o anumita frecventa si vibratie, ce multi cred ca poate afecta energia si frecventa trupurilor noastre.
Cu totii stim ca lumina este captata cu ajutorul ochilor, dar este important sa tinem cont de faptul ca lumina poate sa intre si prin piele. Tinand cont de diferitele vibratii si frecvente alte culorilor, oamenii de stiinta cred ca anumite culori ce intra in organism poat activa hormonii si astfel declansa reactii chimice in organism. Astfel se pot naste diferite emotii si reactii ce incurajeaza trupul sa se refaca.
Oamenii de stiinta sustin ca culorile pot avea efect pozitiv asupra persoanelor cu boli psihice sau cu probleme emotionale. De exemplu, culoarea albastra are efect calmant ce poate scadea tensiunea arteriala, in schimb culoarea rosie are efectul invers (sa ne gandim la taurii de corida ce sunt inaratati de aceasta culoare). Verdele este alta culoare ce poate fi folosita pentru relaxarea persoanelor ce isi cauta un echilibru. Galbenul are efect revigorant ce poate energiza persoanele care sufera de depresie.
Exista si alte tipuri de terapii alternative ce se bazeaza pe faptul ca aura energetica a fiecarei persoane contine diferite straturi de lumina ce pot fii folosite pentru purificare si echilibru. Cunoscandu-ti culorile din aura ta poti sa ajungi sa intelegi mai bine starea ta de spirit si deci sa stii mai repede cum sa te vindeci. Culorile ce te inconjoara pot avea diferite efecte asupra ta.
Terapia prin culori grabeste vindecarea
Este binecunoscut faptul ca soarele ca sursa de lumina are un efect imens asupra vietilor noastre. Cu mii de ani in urma, culturi avansate ale momentului au inceput sa investigheze culorile si puterile lor de vindecare. Egipt, China si Grecia sunt au pus bazele cromoterapiei de astazi. Ei pictau camere cu diferite culori in speranta de a grabi vindecarea, utilizau culori din natura in spatiile in care traiau, foloseau cristale speciale ce descompuneau lumina in camere pentru vindecare.
Iata ca sunt dovezi ca oamenii au inceput sa foloseasca culorile pentru proprietatile lor terapeutice in urma cu pana la 2000 de ani. Si a inceput sa castige din ce in ce mai multa popularitate in ultima perioada, cu numeroase carti despre cromoterapie. Chiar Johann Goethe a studiat proprietatile psihologice ale culorilor. Subiectul este inca disputat si este nevoie de studii mai aprofundate care sa ii convinga si pe scepticii care nu cred inca in folosirea culorilor si a luminii pentru vindecare.
Pielea deshidratata are nevoie intotdeauna de o ingrijire atenta din partea noastra.
Fata ta a indurat destul iarna asta, de la geruri napraznice, la ninsoare si vant. E momentul sa te pregătesti pentru primavara, iar noi îti vom spune cum sa obtii un ten radiant si hidratant!
De aceea, putem incerca diverse tratamente naturale pentru pielea deshidratata.
Va invitam sa incercati o masca de fata cu faina de ovaz.
Aveti nevoie de urmatoarele ingrediente:
1 cana de faina de ovaz sau fulgi de ovaz
1/2 castravete, fara coaja
1/2 banana
1/2 ceasca cu miere
1/2 ceasca cu iaurt
Modul de preparare este simplu:
Se pune faina de ovaz intr-un recipient.
In cazul in care folositi fulgi de ovaz, acestia se mixeaza pana ce totul devine un praf, pe care il utilizati apoi.
Peste faina sau fulgii de ovaz se adauga si celelalte ingrediente.
Castravetele si banana se taie in felii.
Se mixeaza pana ce totul devine un aluat cu o textura fina.
Pasta rezultata se aplica pe fata, evitand zona din jurul ochilor.
Se lasa sa actioneze timp de cel putin 15 minute.
Dupa acest timp, se clateste fata cu apa calda.
Apoi se mai clateste inca o data si cu apa rece.
Aceasta masca de fata cu faina de ovaz are un continut de antioxidanti naturali si vitamine ce contribuie la o hidratare optima a pielii.
De asemenea, aceasta se poate intrebuinta si in cazul in care aveti tenul obosit sau acesta este lipsit de stralucire.
www.gradinamea.ro
Femeile folosesc diverse tratamente neobişnuite pentru a-şi menţine frumuseţea. Un studiu a arătat că există femei care folosesc cremă pentru hemoroizi în încercarea de a scăpa de pungile de la ochi, fixativ pentru a repara machiajul şi se ung cu pastă de dinţi pe corp pentru a înlătura bronzul fals.

Acestea sunt doar unele dintre cele mai “neortodoxe” tratamente de înfrumuseţare utilizate de femei, conform unui studiu realizat pe 2.000 de persoane, informează Daily Mail. Alte “trucuri” pe care acestea le folosesc pentru a-şi păstra frumuseţea includ linguriţele reci puse pe ochii umflaţi pentru a calma umflăturile şi dormitul pe spate pentru a preveni formarea dungilor pe corp.
Cercetătorii care au studiat ritualurile femeilor de menţinere a frumuseţii au descoperit că 4 din 10 folosesc obiecte din dulapurile pe care le au în bucătărie pentru a arăta bine. În fruntea acestora se află castravetele luat direct din frigider, pe care îl folosesc pentru calmarea tenului şi lămâia pe care o întrebuinţează la albirea unghiilor şi la strălucirea părului. Căpşunile sunt utilizate pentru albirea dinţilor.
“Câteva dintre tratamentele de frumuseţe din listă sunt mai dure decât altele. A urma anumite sfaturi şi trucuri pentru a-ţi menţine frumuseţea este un lucru, dar să dormi constant pe spate pentru a evita dungile pe corp sau să utilizezi fixativul pe faţă este ceva ce necesită un efort foarte mare. Am încercat să intervievăm femeile să aflăm ce tratamente alternative de menţinere a frumuseţii folosesc şi dacă utilizează şi ingrediente din dulapurile din bucătărie. Vechiul truc al plicurilor de ceai reci sau cel al castraveţilor puşi pe ochi pentru a scăpa de umflături sunt utilizate şi astăzi”, a declarat un purtător de cuvânt al organizaţiei care a efectuat cercetarea, Modern Milk.
Cele mai bizare secrete de frumuseţe:
- cremă împotriva hemoroizilor folosită pentru pungile de sub ochi
- ouă bătute aplicate pe păr pentru strălucire
- pastă de dinţi folosită pe corp pentru îndepărtarea bronzului fals
- fixativul aplicat pe faţă pentru fixarea machiajului
- dormitul pe spate pentru evitarea ridurilor pe corp
- suc de lămâie pentru albirea unghiilor
- castraveţi aplicaţi pe ochi pentru a reduce oboseala
- epilarea cu balsam pentru păr
- pudră de talc aplicată în păr pentru degresare
- ciupirea obrajilor pentru un roşu natural
- păstrarea ojei în frigider pentru a se menţine proaspătă
- aplicarea rujului în obraji
- aplicarea pastei de dinţi pe ciupiturile de insecte
- aplicarea sucului de lămâie pe păr, pentru decolorare
- parfumarea periei pentru păr
- aplicarea linguriţelor reci pe ochi, pentru reducerea semnelor de oboseală
- consumarea de lapte în fiecare zi
- consumarea a cel puţin doi litri de apă zilnic
Stire luata de pe mediafax.ro

















